Taylor Swift a revenit pe scenă după ameninţarea teroristă de la Viena

Vedeta americană nu a mai cântat la Viena, trei concerte fiind anulate din cauza ameninţărilor teroriste, însă aceasta a revenit pe scenă sâmbătă la Londra, acolo unde, pe stadionul Wembley, peste 90 de mii de fani au scandat că au încredere în forţele de securitate.

Sursa foto: https://nypost.com/

Pe parcursul întregului concertului, cei 90.000 de fani au cântat împreună cu artista Taylor Swift, chiar şi atunci când aceasta le-a oferit o surpriză fanilor iar pe scenă a urcat, pentru un “amestec acustic”, nu mai puţin celebrul Ed Sheeran.

The New York Times a remarcat că Taylor Swift nu a făcut nici o referire la atacul armat dejucat de autorităţile vieneze. “A fost un spectacol vesel de peste trei ore, cu hituri, schimbări de costume și, la un moment dat, o cabană falsă din lemn acoperită cu mușchi. La fel ca cekelalte din turneul Eras”, a scris NYT.
Turneul ”Eras” ar putea obţine încasări de peste 1 miliard de dolari, primul turneu din istorie care depăşeşte acest prag, după cele 149 de spectacole susţinute într-un interval de doi ani. Ultimele spectacole vor avea loc în Canada în decembrie.

**

Bilete mai ieftine ca niciodată: Jurnaliştii de la New York Post au remarcat că după concertele anulate de la Viena, fanii au putut merge pe Wembley cu tichete care au costat şi 415 dolari, “mai ieftine ca niciodată”, şi au putut fi achizionate chiar în ziua concertului, ceea ce nu s-a întâmplat la concertele de până acum.

Ilona Farkas

 

Ne poți asculta și aici: