Vineri, 19 septembrie, va debuta la Cluj-Napoca o nouă ediţie a Jazz in the Park Competition. Timp de trei zile, clujenii sunt aşteptaţi în Parcul Central să se bucure de muzică live, activităţi pentru toate vârstele şi muuuult Jazz cântat de tineri artiști din toată lumea și invitați speciali. Intrarea este liberă.

În finala Jazz in the Park Competition, dintr-un număr record de 308 trupe înscrise, au fost selectate 14 trupe din 10 ţări care se vor “duela” pentru premii în valoare totală de peste 50 de mii de Euro.
În fiecare zi sunt programate concerte, jam sessions, activități speciale și headlineri care vor închide seara: vineri – Arp Frique & The Perpetual Singers (jazz, funk, disco); sâmbătă – Błoto (jazz polonez & hip-hop); duminică – daoud (câștigătorul competiției de anul trecut).
Cei 14 finalişti care vor urca pe scenă sunt: Benjamin Aedo y Grupo (Spania), Chiral (România), Diximus & The Space Nebula (România), Jean Saint Loubert Bié Trio (Franţa), Julian Haugland Quartet (Norvegia), JEMMA (Italia), The Lawn Dogs (Ungaria / Slovacia), LUNAMË (Polonia), MINDTHEGAP Trio (România), OOMA (Franţa), Sorvina (Germania) şi Wet Enough!? (Franţa).
„Concursul Jazz in the Park este una dintre cele mai frumoase tradiţii ale noastre. Ne bucură să vedem cum artişti tineri şi talentaţi îşi fac loc pe scenă şi descoperă publicul din Cluj. Iar faptul că intrăm pentru a zecea oară în parc dă o emoţie aparte. E ca o reîntoarcere acasă, acolo unde a început povestea noastră şi unde jazzul se simte cel mai liber. Sperăm într-o nouă ediţie de succes, care să ne dea energie până anul viitor. Am pregătit multe lucruri frumoase!”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Alin Vaida, fondatorul Jazz in the Park.
Ilona Farkas


