Admitere UBB | Numărul candidaților este mai mare decât anul trecut, iar înscrierile nu s-au încheiat
La nivel de licență, cea mai căutată facultate a UBB este cea de Psihologie și Științe ale Educației.
La nivel de licență, cea mai căutată facultate a UBB este cea de Psihologie și Științe ale Educației.
Peste 13.600 de absolvenți de liceu și facultate au trecut de prima etapă a procesului de admitere online organizat de Universitatea Babeș-Bolyai.
Universitățile din România nu se vor deschide până la toamnă, astfel că instituțiile de învățământ superior trebuie să ia măsuri pentru ca studenții, în special cei din an terminal, să nu aibă de suferit.