Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj va susține admiterea pentru anul universitare viitor în format clasic. Între timp, încă de la începutul lunii martie, cursurile, inclusiv stagiile practice, au fost transferate în mediul online.
Examenele de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai, respectiv de finalizare a studiilor de licență și master, în cazul viitorilor absolvenți ai instituției de învățământ superior, se vor desfășura online.
Concurenţă record la Admiterea la Universitate Babeș-Bolyai. Cea mai căutată specializare a fost și în acest an cea de Media digitală din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde concurenţa a fost de 14,26 de candidaţi pe un loc.
Ultima notă de admitere la Farmacie, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe locurile la buget, a fost 5,26, în timp ce prima a fost 10.
Chiar dacă specializările din zona tehnologiei se află, cu siguranță, în topul preferințelor, și cele din domeniul medical sunt tot mai căutate de către tineri.
La Universitatea de Medicină și Farmacie, candidații susțin mâine examenul de admitere, la celelalte universități, viitorii studenți încă se mai pot înscrie la unele specializări. Tehnologia și medicina sunt domeniile cele mai căutate. La Universitatea Babeș-Bolyai, cel mai căutat program de studiu este Media Digitală, unde pentru cele 15 locuri bugetate s-au înscris peste […]