Ministerul Muncii a publicat un Ghid al revenirii la serviciu în condiții de siguranță, cu precizarea că, pentru a evita aglomerația, angajatorii „analizează și se permite continuarea, în cazul angajaților ale căror atribuții permit, a muncii la domiciliu și a telemuncii”.
Proiectul „Wing/ Aripa” al companiei Google, primul serviciu de livrare cu ajutorul dronelor din lume, a primit, astăzi, aprobările necesare în Australia, la nord de Canberra, unde a fost testat timp de un an și jumătate.
Peste 10.000 de străini și-au stabilit anul trecut rezidența la Cluj, conform datelor Serviciului pentru Imigrări. Cei mai mulți sunt din țările Uniunii Europene, peste 6.600, iar aproximativ 3400 provin din Republica Moldova, Tunisia, Israel și Maroc.