Controale în secțiile ATI ale spitalelor Covid din Cluj. Până acum nu au fost probleme, iar rata de supraviețuire a pacienților este foarte mare
Încep controalele în secțiile de terapie intensivă care tratează pacienți cu Covid-19 și la Cluj.
Încep controalele în secțiile de terapie intensivă care tratează pacienți cu Covid-19 și la Cluj.
Consiliul Județean Cluj a achiziționat aparate și echipamente medicale de ultimă generație pentru Spitalul Clinic Căi Ferate din Cluj-Napoca.
Evoluția unora dintre bolnavii de Covid-19 este imprevizibilă, iar în 24 de ore, un pacient aproape asimptomatic poate necesita asistența unui medic de terapie intensivă, potrivit specialiștilor.
Două unități medicale din Cluj vor beneficia de dotări din fonduri europene pentru aparate și echipamente de protecție necesare în lupta cu noul coronavirus.
Spitalele clujene care tratează pacienți COVID-19 își vor păstra acest specific cel puțin încă două săptămâni. Este decizia luată de Grupul medical al Comitetului pentru Situații de Urgență Cluj. Inițial era plănuită decongestionarea a două dintre cele patru spitale în discuție: Recuperare și Medicală 1.
Un ventilator achiziționat de Spitalul de Urgență și alte trei cumpărate de voluntarii inițiativei Un Singur Cluj, din donații, vor ajunge în spitale.
Amenajarea primului „spital de campanie” din Cluj destinat pacienților cu coronavirus s-a încheiat. Acesta se află în incinta Sălii Polivalente și are 350 de paturi.
UPDATE: 1.388.300 de echipamente de protecție au ajuns la Cluj. Acestea au fost aduse, cu avionul, din Shanghai, China.
Un număr de 45 de persoane din Cluj-Napoca, confirmate cu Covid 19, sunt internate în acest moment în spitale.
Clujul a ajuns în prezent la o capacitate de testare de aproximativ 1.200 de probe pentru depistarea COVID -19, care pot fi analizate zilnic. Cu toate acestea, numărul testelor efectuate în ultima perioadă aici a fost de aproximativ jumătate, mai exact între 500 și 650.