Blue Monday România este o campanie altfel. Aceasta se adresează persoanelor care au nevoie să se adreseze unui specialist, mai ales după un an în care toți am experimentat izolarea.
Andi Daiszler, unul dintre inițiatorii acestei campanii a vorbit la EBS Radio despre ediția cu numărul IV, care are loc online.
Numele vine de la conceptul Blue Monday, potrivit căruia cea de a treia zi de luni a anului este cea mai tristă.
„Nu există niciun fel argument că, într-adevăr, în cea de a treia zi de luni a fiecărei lună ianuarie noi ne-am simți mai triști decât în alte zile sau am fi mai afectați că suntem între salarii, sau că au trecut sărbătorile. Nu există o formulă matematică exactă care să ne indice care e cea mai depresivă zi din an, astfel încât Blue Monday e doar un pretext gândit de un american care voia să vândă niște sejururi turistice”, spune Andi Daiszler.
Campania Blue Monday România este însă mai mult decât o simplă excursie, este practic vorba despre nevoia oamenilor de a apela la specialiști, mai ales după un an în care am experimentat singurătatea și izolarea, a mai spus Andi Daiszler, unul dintre inițiatori.
„Avem 50 de psihologi din Cluj, București, Craiova, Iași, Timișoara și Constanța care s-au înscris în această campanie și și-au pus la dispoziție timpul pentru a le răspunde celor care se simt triști sau singuri și nu știu la cine să apeleze și avem până acum peste 100 de beneficiari care s-au înscris”, a mai spus Andi Daiszler.
Ședințele de terapie sunt gratuite, încep luni, 18 ianuarie, iar campania, care se desfășoară online, va dura până în 31 ianuarie. Înscrierile se pot face aici.
Mai multe aflați din interviul pe care Andi Daiszler i l-a acordat Ancăi Brășfălean în emisiunea Tête-à-tête:
Sursa foto: pixabay.com