Să ieşim în balcoane şi să cântăm

Privind flash mobul cu oamenii ieşiţi la balcoane şi cântând peste tot în lume, în semn de solidaritate cu medicii, cu bolnavii, mi-am dat seama că, pentru un impact cu adevărat major, trebuie să cânţi în limba ta maternă.

E inutil să iasă acum un tenor la etajul 7 şi să cânte impecabil o arie de operă. E frumos, dar e inutil. Oamenii trebuie să participe şi ei, să aibă textul la îndemână în orice moment, să fie capabili să intre în joc în orice clipă.

Şi atunci, hai să vedem care sunt cântecele pe care românii le-ar putea interpreta imediat, indiferent de vârsta sau rang social.

S-ar putea cânta ceva patriotic, ceva de genul „Treceţi batalioane romane Carpaţii” sau „Ș-altă dată o s-o facem şi mai lată”!

S-ar putea, dar e puţin probabil să intre în horă toată lumea auzind aşa ceva.

Am stat şi mi-au trecut prin minte câteva zeci de cântece, de la rock și până la folk și înapoi, până când, într-un final, cred că am descoperit care e imnul pe care trebuie să-l cântăm împreună.

„Andrii Popa” e o piesă a trupei Phoenix pe care o ştie toată lumea. Imaginea haiducului neînfricat e imaginea noastră, e proiecţia noastră într-un personaj plin de curaj şi fără milă în faţa pericolului. De „Andrii Popa” avem nevoie acum, mai ales că până şi cei mici îi ştiu cântecul. Să ieşim în balcoane şi să cântăm finalmente un cântec românesc.

Asta înseamnă să fii haiduc, vestit şi voinic! Și acum, toată lumea la refren!

 

 

Tudor Runcanu

 

Sursa foto: pixabay.com

 

Te-ar mai putea interesa