AUDIO | Ce unități de învățământ se deschid din 8 februarie, dacă rata de infectare nu scade la Cluj-Napoca sub 3 cazuri la mia de locuitori

Rata îmbolnăvirilor în Cluj-Napoca se menține la peste 4 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori, ceea ce plasează orașul, în continuare, în scenariul roșu. Aceasta trebuie să scadă sub 3 pentru ca din 8 februarie să meargă la școală cât mai mulți elevi.

Incidența cazurilor de Covid-19 în Cluj-Napoca era astăzi de 4,53 la mia de locuitori. Ca să se ajungă la scenariul verde, când școlile de redeschid fizic pentru toți copiii, această rată trebuie să fie de sub 1 caz la mia de locuitori, a spus astăzi primarul Emil Boc.

„Până în 8 februarie, trebuie să coboare la sub 3 la mie pentru ca elevii să mergă la școală. Este vorba de cei din ciclul primar, respectiv clasele I-IV, dar și de elevii din ani terminali. În scenariul de acum, se vor deschide creșele, grădinițele și școlile pentru elevii din ciclul primar”, a spus primarul Emil Boc.

De aceea este important ca acest trend descrescător să continue, dar depinde foarte mult de comportamentul nostru, de ritmul de testare și de procesul de vaccinare, a spus primarul Emil Boc, pe care îl puteți asculta aici:

 

La Cluj-Napoca, în acest moment sunt funcționale 8 centre de vaccinare, din care 3 sunt amenajate în structuri școlare din oraș, unde, potrivit primarului, este și cea mai consistentă activitate de vaccinare.

În oraș vor funcționa în total 17 unități în care populația se va putea vaccina, din care 11 amenajate de primarie, iar 6 amplasate în unități sanitare. Cele care nu sunt deschise acum vor deveni funcționale în momentul în care se va decide acest lucru de la nivel central, a mai spus primarul.

 

Ne poți asculta și aici: