Iubește natura și face mișcare de când se știe. Are decenii de experiență pe munte, cu trasee dificile care vin la pachet cu piscuri faimoase. Și are și talentul de a-și povesti explorările. Așa că pe Dinu Mititeanu îl puteți citi pe blogul său. Dar îl puteți asculta aici, la o poveste cu Anca Brășfălean, despre o premieră.
Recent, acesta s-a împrietenit, definitiv și irevocabil, cu Via Transilvanica, străbătând 365 de km, în 19 zile, la cei peste 80 de ani ai săi. Cu odihnă în cort, nu la pensiuni, și cu rucscaul de vreo 20 de kg în spate. Fără teamă de câinii ciobănești, dacă la ei v-a zburat imediat gândul. Există metode de a trece cu bine și pe lângă stâne.
Pentru că Via Transilvanica, primul traseu de lungă durată din România (încă neterminat), trece prin sate și printre dealuri. Și chiar dacă nu este o provocare de genul unui pisc semeț, are farmecul său unic.
Dinu Mititeanu este cea mai în vârstă persoană care a parcurs o parte din acest traseu, despre care vorbește cu mult drag. El însuși o sursă de inspirație, vine cu alte povești uimitoare despre oameni întâlniți pe această cale. Și spune că, deși la noi încă nu există un cult pentru mișcare, se văd totuși tot mai multe semne îmbucurătoare. Pentru că, după cum îi place lui să spună, natura și mișcarea sunt cei mai buni terapeuți. Și-n plus, nu ne taxează.