1.231 de cazuri noi de Covid-19 depistate în 24 de ore, dintre care 22 în județul Cluj. S-au prelucrat doar 13.391 de teste

Până astăzi, 20 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 112.781 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 89.771 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.231 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 359 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.435 de persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat.

În intervalul 19.09.2020, ora 10.00 – 20.09.2020, ora 10.00 au fost înregistrate 33 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Este vorba de 20 de bărbați și 13 femei, cu vârste cuprinse între 50 și peste 80 de ani. Pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.120. Dintre acestea, 470 sunt internate la ATI.

Situația epidemiologică în județul Cluj

– În ultimele 24 de ore, 22 de persoane din județul Cluj au fost confirmate cu Covid-19
– 31 de persoane sunt internate în ATI, din care 24 din județ
– Total vindecați și externați 824, din care 665 din județul Cluj
– Total decedați 74, din care 52 din județul Cluj.
În acest moment sunt internați 315 de pacienți, din care 275 din județul Cluj.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.223.462 de teste. Dintre acestea 13.391 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.937 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.454 la cerere.