1.345 de noi cazuri și 45 de decese în ultimele 24 de ore. La terapie intensivă sunt 458 de pacienți cu COVID-19

Numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns în România la 57.895 după ce în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.345  de noi cazuri. Numărul deceselor din acest interval este de 45.

Potrivit autorităților, cele 1.345 cazuri noi sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de acestea, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 737 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Numărul total al deceselor înregistrate până în prezent este de 2.566, după ce în ultimele 24 de ore au decedat 45 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19.

În spitale sunt internați 7.961 de pacienți cu COVID-19, dintre care 458 la terapie intensivă.

Situația la Cluj

Potrivit Prefecturii Cluj-Napoca,

  • 36 de persoane din județ au fost depistate pozitiv cu COVID-19 în ultimele 24 de ore și internate în spitalele dedicate
  • 22 de persoane sunt internate în ATI, dintre care 17 din județ
  • Total vindecați și externați: 686, dintre care 542 din județul Cluj
  • Total decedați: 41, dintre care 24 din județul Cluj, cu un deces mai mult față de miercuri.