1.391 de cazuri noi de Covid-19 în 24 de ore, dintre care 21 la Cluj

În România, numărul cazurilor de Covid-19 a depășit astăzi 100.000. În același timp s-au înregistrat 4.100 de decese.

Până astăzi, 11 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 101.075 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.391 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.100 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat.

În intervalul 10.09.2020, ora 10.00 – 11.09.2020, ora 10.00 au fost înregistrate 35 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Este vorba de 25 de bărbați și 10 femei, cu vârste cuprinse între 50 și peste 80 de ani. Doar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.125. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.

Situația epidemiologică în județul Cluj

– În ultimele 24 de ore, 21 de persoane din județul Cluj au fost confirmate cu Covid-19
– 25 de persoane internate în ATI, din care 18 din județ
– Total vindecați și externați 806, din care 648 din județul Cluj
– Total decedați 67, din care 46 din județul Cluj.
În acest moment sunt internați 254 de pacienți, din care 218 din județul Cluj.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.041.921 de teste. Dintre acestea 26.149 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.734 la cerere.