31 de ventilatoare mecanice performante, folosite în cazul pacientului critic cu insuficiență respiratorie, au fost cumpărate în acest an de Spitalul Județean de Urgență din Cluj.

26 de aparate au fost achiziționate cu finanțare de la Ministerul Sănătății, iar cinci din fondurile proprii ale spitalului. Valoarea totală a investiției este de 3,4 milioane de lei.
Pandemia Covid-19 a scos în evidență importanța sectorului de terapie intensivă pentru îngrijirea pacientului critic, dar, în același timp, a punctat vulnerabilitățile sistemelor medicale, la nivel global, arată reprezentanții spitalului.

Ventilatoarele mecanice sunt aparate de înaltă performanță, care preiau funcția mecanică de respirație, permit administrarea suplimentară de oxigen și efectuarea de aerosoli la pacientul critic care prezintă insuficiență respiratorie și sunt folosite pentru a oferi cele mai bune îngrijiri pacienților, indiferent de natura patologiei, Covid sau nonCovid.
În ceea ce privește pacienții critici cu Covid-19, medicii spun că aceștia prezintă afectare pulmonară severă ce necesită caracteristici de siguranță oferite numai de ventilatoarele performante, cum sunt monitorizarea fluxului, a presiunilor, a rezistenței circuitului de ventilator și a căii aeriene, dar și a complianței toraco-pulmonare.

Nevoia de ventilatoare mecanice este mare în spitalele din județul Cluj, astfel că mai multe organizații neguvernamentale au desfășurat, în ultimele luni, campanii prin care au strâns fonduri pentru dotarea unităților medicale cu astfel de aparate.
Foto: Spitalul Județean de Urgență Cluj


