49 de clujeni au fost diagnosticați cu Covid-19 în 24 de ore. La nivel național au fost înregistrate 1.111 cazuri noi

Numărul cazurilor de Covid-19 a depășit în România 105.000. Până astăzi, 4.236 de persoane diagnosticate cu această boală au decedat.

Până astăzi, 15 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 105.298 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.111 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 591 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.236 de persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat. În intervalul 14.09.2020, ora 10.00 – 15.09.2020, ora 10.00 au fost înregistrate 51 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.

Este vorba de 28 de bărbați și 23 de femei, cu vârste cuprinse între 30 și peste 80 de ani.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 6.881. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.

Situația epidemiologică în județul Cluj

– În ultimele 24 de ore, 49 de persoane din județul Cluj au fost confirmate cu Covid-19
– 28 de persoane internate în ATI, din care 21 din județ
– Total vindecați și externați 811, din care 652 din județul Cluj
– Total decedați 68, din care 47 din județul Cluj.
În acest moment, în spitalele dedicate din Cluj-Napoca sunt internați 270 de pacienți, din care 229 din județ.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.110.024 de teste. Dintre acestea 21.049 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.767 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.327 la cerere.

Citește și:

Focar de coronavirus la o fabrică din Gherla