6.000 de clujeni sunt consultați anual la cea mai veche Policlinică fără plată. Ei primesc inclusiv medicamente gratuite

Peste 6.000 de consultații se efectuează, anual, la prima Policlinică fără plată deschisă în Cluj-Napoca. Pacienți de toate vârstele trec zilnic pragul unității medicale, în care sunt reunite 15 specialități.

Mii de clujeni cu venituri reduse sau fără venituri apelează anual la serviciile Policlinicii fără plată din Cluj-Napoca. Chiar dacă unitatea medicală se adresează celor în nevoie, medicii nu refuză niciun pacient.

 „Am cancer, și eu și băiatul meu. Am avut noroc, foarte mare noroc cu policlinica aceasta. Am probleme și cu tiroida, și cu inima și nu-mi permit să mă duc altundeva”, a declarat femeie care se tratează aici.

 M-a ajutat. N-am niciun venit. Când am avut nevoie, tot timpul m-au tratat”, spune un alt clujean.

 Serviciile Policlinicii fără plată de pe strada Moților nr. 32 se adresează persoanelor cu venituri minime, celor care nu au asigurare de sănătate sau venituri. Dar personalul policlinicii nu refuză niciun pacient.

 „Facem examinări medicale, asta însemnând ecografii, EKG-uri, măsurarea tensiunii, tratamente injectabile, pansamente și mici intervenții chirurgicale. Ca și consultațiile gratuite, și medicamentele sunt gratuite”, spune directorul adjunct al policlinicii, Corina Giurgiu.

În acest moment, în policlinică își desfășoară activitatea 36 de medici voluntari. Costurile administrative, precum și cele cu medicamentele sunt suportate de la bugetul local. Banii, însă, nu sunt suficienți, spune inițiatorul Policlinicii fără plată „Familia Sfântă”, medicul Ioan Boilă.

 „Avem dificultăți financiare, într-adevăr. Pentru faptul că, inițial, costurile erau minime. Dar încetul cu încetul, pentru că problema a luat proporții, adică  s-au înscris 100 de inși, medici cu toate specialitățile, atunci a trebuit să avem cabinete, instrumentar și așa mai departe. Și atunci, sigur că au început să fie costuri: omul de serviciu, încălzire, electricitate, contabilitate”, a declarat pentru EBS Radio medicul Ioan Boilă.

Până anul trecut, policlinica a beneficiat de finanțare din partea unor sponsori, cu ajutorul cărora s-au putut acoperi cheltuielile celor 10 angajați permanenți. În acest moment, salariie acestora se ridică lunar la 6.000 de euro.

Policlinica fără plată funcționează din 1994, când s-a înființat în apartamentul cu 4 camere al medicului Ioan Boilă. Până acum s-au efectuat peste 190.000 de servicii medicale din partea a peste 180 de medici, care și-au oferit serviciile benevol.

Alexandra Orguțan

Ne poți asculta și aici: