Aproape 3.000 de cazuri noi de Covid-19 în 24 de ore. 98 au fost înregistrate la Cluj

2.958 de cazuri noi de Covid-19 au fost raportate astăzi la nivel național, un nou record. De asemenea, numărul pacienților internați la ATI este de 612. Și în județul Cluj numărul îmbolnăvirilor se menține la un nivel ridicat.

Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 111.564 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 553 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 5.203 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat.

În intervalul 06.10.2020, ora 10.00 – 07.10.2020, ora 10.00 au fost raportate 82 de decese le unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și București.

Este vorba de 52 de bărbați și 30 de femei, cu vârste cuprinse între 40 și peste 80 de ani. Pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.303. Dintre acestea, 612 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Dintre acestea 27.814 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere.

Situația epidemiologică în județul Cluj

– În ultimele 24 de ore, 98 de persoane din județul Cluj au fost confirmate Covid-19

– 32 de persoane internate în ATI, din care 21 din județ

– Total vindecați și externați 878, din care 709 din județul Cluj

– Total decedați 90, din care 64 din județul Cluj.

În acest moment sunt internați 353 de pacienți, din care 312 din județul Cluj.

La această oră, 68 de elevi din 38 de școli au Covid-19. În același timp, 21 de cadre didactice din
17 unități de învățământ sunt infectașu cu virusul SARS-CoV-2.

 

Revenim cu amănunte.