Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca va purta numele lui Dumitru Fărcaș

Consiliul Local pregătește o hotărâre prin care Casa de Cultură a Studenților să poarte numele marelui taragotist Dumitru Fărcaș.

Propunerea a fost făcută de primarul Emil Boc, ca un gest de omagiu. „De numele maestrului Dumitru Fărcaș se leragă prestigiul Ansamblului Folcloric Mărțișorul, iar prin taragotul său inegalabil a reușit să exprime, ca nimeni altul, sufletul poporului român”, a spus Emil Boc.

Taragotistul Dumitru Fărcaș a murit anul acesta, în 7 august, la vârsta de 80 de ani. S-a născut în Groșii Băii Mari, județul Maramureș într-o familie cu tradiție muzicală. Bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier. Dumitru Fărcaș a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi, între 1962 și 1967.

După ce a absolvit cursurile academiei de la Cluj, Dumitru Fărcaș a învațat singur să cânte la taragot, inspirat de taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu sau Iosif Milu, pe care îi asculta la radio. El s-a stabilit la Cluj-Napoca, iar în 1962  și a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de Cultură a Studenților din oraș.

Proiectul de H.C.L. va fi supus aprobării Consiliului Local în data de 19 decembrie.

Sursa foto: Facebook/Dumitru Fărcaș

Ne poți asculta și aici: