Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

CFR Cluj poate câștiga cel puțin 4 milioane de euro dacă se califică în grupele Europa League

CFR Cluj joacă mâine cu luxemburghezii de la Dudelange în partida care le-ar putea asigura feroviarilor calificarea în grupele Europa League.

În meciul tur, disputat în Luxemburg, clujenii au pierdut cu 2-0. Partida de mâine se va juca pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” și va fi condusă de o brigadă de arbitri din Italia. Meciul este programat la ora 20.00.

În cazul în care vor câștiga la 3 goluri diferență în returul cu Dudelange, clujenii vor ajunge în grupele Europa League și vor obține sume importante. Asta după ce UEFA a mărit premiile pentru acest sezon.

Potrivit Mediafax, CFR are de încasat până acum 660.000 de euro de la UEFA, pentru participarea în turul 2 preliminar al Champions League şi pentru că a jucat în turul 3 preliminar al Europa League. În cel mai rău caz, clujenii vor mai încasa doar 300.000 de euro, dacă vor fi eliminați de Dudelange.

În cazul în care va ajunge în grupe, CFR îşi poate salva sezonul, din punct de vedere financiar. Dacă trece de Dudelange, poate să câştige încă 4 milioane de euro: 2,92 milioane pentru prezenţa în grupe și aproximativ 1 milion de euro din market pool.

În cel mai fericit caz pentru clujeni, aceştia se pot îmbogăţi de pe urma sezonului european, se arată în analiza Mediafax. Câștigurile clubului clujean ar putea ajunge până la 11 milioane de euro dacă ar obține victorii în toate partidele din grupă. Banii ar proveni din premiile oferite de UEFA, din market pool și din vânzarea biletelor.

Citește și: Pas greșit pentru CFR în play-off-ul Europa League

Sursa foto: Facebook/cfr1907

X
X
X