Noaptea Muzeelor se anunță una spectaculoasă și în acest an. Clujenii sunt așteptați atât în clasicele muzee, cât și în centre culturale și universități, sau chiar în spații neconvenționale.

Turnul Croitorilor va găzdui artiști ceramiști pricepuți, iar Muzeul Mitropoliei Clujului intră în era high-tech. explică purtătorul de cuvânt al instituției, Bogdan Ivanov.
„Vor fi proiecții 3D ale interioarelor din câteva biserici din Cluj și Sălaj și, totodată, vizitatorii vor putea să vadă în sistemul acesta al realității virtuale două uși împărătești din aceste biserici, care sunt foarte frumoase și care își arată frumusețea în toate detaliile și pot, practic, să parcurgă un mic perimetru, cu ajutorul ochelarilor speciali, deci să vadă interiorul sau exteriorul și să admire icoane transpuse în realitate virtuală”, a declarat pentru EBS Radio Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului .
La Muzeul Etnografic vizitatorii vor putea admira expozițiile, iar un planetariu mobil le va oferi o experiență unică de învățare. Curioșii vor putea vizita și Parcul Etnografic unde, cu ocazia „Nopții Privighetorilor”, cei interesați vor putea lua parte la tururi ornitologice ghidate sau ateliere.
Centrul Cultural German îi așteaptă pe clujeni în atmosfera subculturii germane a anilor ’80, Institutul Francez mizează pe sculptură și jocuri de lumini, iar la Cinematograful Dacia vor avea loc activități comunitare.
Și universitățile au pregătit evenimente speciale. Spre exemplu, Universitatea Babeș-Bolyai le deschide clujenilor nu mai puțin de șase muzee.
„Muzeele încearcă să vină cu lucruri cât mai atractive în fiecare an, iar acum avem de la Vivariu, care a fost recent renovat, până la minerale unice în România, minerale care pot fi admirate de vizitatorii Muzeului de Mineralogie. Avem exponate unice și la Muzeul Zoologic, venim cu o ofertă foarte bogată”, a spus purtătorul de cuvânt al univertității, Laura Irimieș.
Curioșii vor putea vizita și ineditul Muzeu al Apei din comuna Florești, dar și Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea.
Ioana Pîrlea
Sursa foto: Muzeul Mitropoliei Clujului