Termenul de plată a parcărilor va fi extins la Cluj-Napoca până în luna iunie.
Pentru a nu-i pune pe oameni pe drumuri și să stea la cozi, o măsură pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu Covid-19, Consilul Local a decis amânarea plății parcărilor, dar și alte măsuri.
Hotărârea va fi luată astăzi, în cadrul unei ședinșe de îndată. Primarul Emil Boc a anunțat că data limită de plată a parcărilor va fi 30 iunie, în loc de 31 martie.
„Dacă nu ați plătit, nu vă agitați, nu inrați în panică. Veți avea posibilitatea să plătiți până la sfârșitul lunii iunie. De asemenea, vom modifica regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local, astfel încât în situații excepționale, precum cele în care ne aflăm acum să putem desfășura ședințe online fără prezența fizică a consilierilor în sală, dar cu posibilitatea ca cetățenii să adreseze întebări, în special prin format online, înscriindu-se în prealabil, dacă doresc să intre la punctele de pe ordinea de zi”, a spus primarul Emil Boc.
Acesta a mai precizat că transportul public nu va fi suspendat, iar parcurile și șantierele din Cluj-Napoca nu vor fi închise în următoarea perioadă.