Consultații gratuite pentru depistarea cancerului de sân, la Spitalul Clujana

Femeile cu vârsta peste 18 ani se pot înscrie, începând de astăzi și până vineri, pentru a beneficia de consultațiile gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân. Acestea sunt oferite de Spitalul Municipal din Cluj-Napoca.

Echipa de medici și asistenți ai spitalului vor efectua consultații și examinări gratuite mamografice și ecografice pentru screening-ul cancerului mamar, în cadrul celei de a doua ediții a campaniei ,,Martie pentru sănătatea ei”. Aceste examinări vor fi efectuate între 25 și 29 martie, orele 8.00-20.00.

Examinările nu necesită bilet de trimitere de la medicul de familie și nici deținerea calității de asigurat.

Programările pentru ecografiile și mamografiile gratuite se pot face online, pe site-ul Spitalului Clujana, sau la sediul unității medicale, de pe strada Tăbăcarilor, numărul 11.

Medicii spun că locurile disponibile sunt, însă, limitate, iar solicitarea va fi luată în considerare în ordinea înscrierii. Dacă locurile disponibile între 25 și 29 martie vor fi insuficiente, femeile care s-au înscris însă nu au fost examinate vor fi reprogramate, dar pe baza unui bilet de trimitere de la medicul specialist sau medicul de familie.

Potrivit medicilor clujeni, în România cel mai frecvent cancer care afectează femeile este cel mamar. Depistat în stadii incipiente, cancerul mamar poate fi vindecat în majoritatea cazurilor.

Pentru identificarea precoce a acestuia se utilizează metode imagistice, respectiv mamografia și ecografia mamară.

Mamografia poate detecta modificări discrete din țesuturile sânului care pot fi caracteristice unor cancere, având astfel un rol important în detecția cancerelor încă prea mici pentru a fi resimțite de către persoana afectată sau de către medicul acesteia. În general efectuarea mamografiei este indicată femeilor cu vârsta de peste 40 de ani, o data la doi ani.

„Ecografia mamară este o tehnică relativ simplă care însă, împreună cu mamografia completează în mod esențial diagnosticul cancerului mamar. Metoda este indicată ca examinare principală femeilor tinere, sub vârsta de 40 de ani, urmând ca după aceasta vârstă ecografia să fie efectuată, la nevoie, alături de mamografie”, spun specialiști clujeni.

Sursa foto: pixabay.com