Autoritățile clujene au intensificat controalele în acest weekend pentru verificarea respectării regulilor de limitare a răspândirii COVID-19.

Potrivit Prefecturii, până sâmbătă la prânz au fost verificate peste de 100 de societăți comerciale, zone cu aglomerări de persoane, terase și baruri deschise publicului.
La controale participă polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică, Autorității pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier din întreg județul.
Instituția Prefectului județului Cluj face și un apel la populație pentru respectarea măsurilor stabilite de autorități în perioada stării de alertă și „păstrarea stabilității în comunitate”.