DE UN SECOL ÎMPREUNĂ | Clujenii care au făcut Marea Unire

În urmă cu o sută de ani, 39 de clujeni porneau spre Alba Iulia, ca să participe la Marea Adunare Națională. Ei reprezentau toate categoriile sociale și au fost aleși de Senatului Național Român din Ardeal.

Unul dintre liderii românilor din Ardeal, Alexandru Vaida Voievod, a fost la un pas de a fi linșat în 18 octombrie 1918, când a citit în fața parlamentarilor din Budapesta declarația de autodeterminare a națiunii române din Transilvania. Un coautor al declarației a fost clujeanul Teodor Mihali, care apoi a devenit vicepreședinte al Adunării Naționale de la Alba-Iulia și primar al orașului, explică istoricul Ion Drăgan, directorul filialei clujene a Arhivelor Naționale.

„Rolul celor doi a fost determinant la începerea acțiunii de dezlipire a teritoriilor românești de statul maghiar. Sigur că Vaida și Mihali și ceilalți din conducerea partidului au intrat după aceea în primul guvern provizoriu al Transilvaniei, stabilit la Alba-Iulia, așa-numitul Consiliu Dirigent, sub președenția lui Iuliu Maniu”, a declarat Ion Drăgan.

Alexandru Vaida Voievod. Foto: wikipedia.org

Palatul în care a locuit Alexandru Vaida Voievod, primul clujean ajuns șef al guvernului României, se află în Piața Ștefan cel Mare.

Un alt susținător al cauzei națiunii române a fost avocatul clujean Amos Frâncu. Acesta a condus Senatului Național Român din Ardeal, instituție care a ales delegații pentru Marea Unire, iar mai târziu a îmbrăcat uniforma militară.

Amos Frâncu. Foto: wikipedia.org

„Amos Frâncu a rămas în continuare o personalitate importantă, fiind implicat în activitățile miliutare. El s-a înrolat ca sublocotenent în armata Transilvaniei în curs de constituire și a avut un rol foarte important în chemarea și în aducerea, în deschiderea drumului armatei române către Cluj, de asemenea în organizarea militară a Adunării Naționale din Alba-Iulia”, spune istoricul Tudor Sălăgean.

Cardinalul greco-catolic clujean Iuliu Hossu este cel căruia i-a revenit onoarea de a citi proclamația Unirii în fața mulțimilor adunate în 1 decembrie la Alba-Iulia. Poza care înfățișează momentul a rămas simbolul Unirii.

Episcopul Iuliu Hossu. Foto: wikipedia.org

Un rol important în evenimentele de acum 100 de ani au avut și alți clujeni, subliniază Tudor Sălăgean: „Emil Hațieganu, Elie Dăianu, protopopul greco-catolic al Clujului, Valentin Poruțiu, Vasile Coste, învățător, ulterior și Emil isac, un cunoscut publicist, care au fost reprezentanții Clujului în Marele Sfat Național constituit cu ocazia Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia”.

Clujul a fost reprezentat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de 39 de delegați.

Ovidiu Cornea

Ascultă aici materialul difuzat la EBS Radio:

 

EBS Radio a lansat, astăzi, campania „De un secol împreună”, dedicată centenarului. Ascultătorii vor afla informații esențiale, dar și inedite, despre istoria României din ultimii 100 de ani. Vor fi prezentate simboluri și personalități ale Unirii, dar și interviuri cu sociologi, istorici, sportivi și psihologi, care vorbesc despre cum a evoluat România în ultimul secol.

Campania are loc până vineri, 30 noiembrie, zilnic de la ora 8.00 până la 20.00. De 1 decembrie, EBS Radio a pregătit o ediție specială dedicată Centenarului.

Ascultă aici materialul de promovare a campaniei:

 

Ne poți asculta și aici: