Din Cluj, la New York. Doi elevi participă la un concurs internațional organizat de gigantul Microsoft

Doi elevi clujeni vor reprezenta România la un concurs internațional organizat de gigantul software Microsoft.

Tinerii, ambii de la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, se vor întrece cu alți elevi din întreaga lume. Rețeta succesului nu este una complicată, însă implică foarte multă muncă și ambiție, explică Adrian Boier, participant la secțiunea Word.

„E nevoie de muncă, de mult exercițiu, e nevoie să fii determinat, să crezi în tine, să crezi că ești capabil să câștigi și să fii cel mai bun dintre toți. Contează și să ai un oarecare talent. Problemele care ne sunt date nu sunt neapărat grele, dar necesită mult exercițiu ca să le poți rezolva eficient”, a declarat pentru EBS Radio Adrian Boier.

Astfel de concursuri au multiple beneficii pentru participanți. O astfel de competiție poate fi o fereastră spre o viitoare carieră, explică și Adrian Muntean, care participă la secțiunea Power Point.

„Anii trecuți am fost foarte aproape de premii, de calificare, dar nu am luat, așa că anul acesta am învățat mai mult. Înseamnă foarte mult concursul acesta pentru mine, deoarece mi se pare o oportunitate excelentă de a-mi demonstra capacitățile. Consider că mă va ajuta foarte mult și pe plan profesional, în viitor. Mă va ajuta mult faptul că voi ajunge în contact cu o companie atât de mare, este un plus”, a spus elevul.

Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist se va desfășura în New York, în perioada 28-31 iulie.

Sursa foto: Facebook/Roland Hans Kentsch