Din culisele Electric Castle. Andi Vanca: Ploaia a creat o legătură emoțională între oameni și festival

Andi Vanca, responsabil cu comunicarea al Electric Castle, a explicat, la matinalul EBS Radio, cum se alcătuiește line-up-ul festivalului. El a dezvăluit și problemele pe care le creează infrastructura din România atunci când se negociază cu trupele străine.

Prezent la emisiunea „Adio perne!”, Andi Vanca a spus că line-up-ul se stabilește pe baza feed-back-ului primit de la spectatori, dar și în funcție de turneele pe care le au trupele în apropierea României. „Apoi încep discuțiile, care durează foarte mult. De exemplu, pentru a putea aduce o trupă la Electric Castle trebuie ca ea să își sincronizeze tot turneul din zonă, pe lângă România să mai aibă ceva în Ungaria, în Cehia, undeva în vecini, ca să le renteze toată chestia asta. Aici intervine problema de care ne lovim cu toții zi de zi: infrastructura, pentru că de multe ori o trupă zice <Bine, dar de ce să fac șase ore de la graniță când pot să merg în Austria?>. (…) E foarte pragmatică treaba. Ei spun: ok, fac mai mult de 15 ore de unde sunt cu o zi înainte, da, ei bine, nu rentează, mergem altundeva”, a explicat Andi Vanca, în cadrul emisiunii realizate de Angel Rusu.

El spune că pentru pregătirea festivalului se lucrează tot timpul anului. Echipa este formată din 20-25 de oameni, dar se mărește în zilele de festival, când ajunge până la 5.000 de oameni.

Andi Vanca a vorbit și despre cel mai greu moment pe care l-a trăit în cele șase ediții de până acum ale Electric Castle. „De departe cel mai greu moment a fost în 2016, la potop, când Arca lui Noe mai lipsea din cadrul festivalului, Erau o grămadă de legende și de explicații: că e de Sfântul ilie, că e bântuit castelul, că de fapt e ceva construit, undeva pe dealuri, un templu al ploii, era extraordinar. (…) Trecând peste ploaie și peste tot ce s-a întâmplat atunci, a fost incredibil pentru noi logistic să gestionăm situația, dar într-un final totul s-a așezat. Cred ploaia din 2016 a avut rolul de a uni toată comunitatea în jurul festivalului, pentru că, să fim sinceri, de câte ori poți să zici că ai avut o noapte cum a fost cea de sambătă. Aia îți rămâne în cap toată viața. Și cred că a avut un rol să creeze o legătură emoțională între oameni și festival. Deja e festivalul lor, au trecut prin multe impreuna, e ceva acolo”, a spus Andi Vanca.

Foto: Tiberiu Crișan

Ne poți asculta și aici: