Sportivul Doghi Dorin de la Universitatea Cluj a cucerit medalia de argint la categoria 56 de kilograme în finala Campionatului Național de Box.
Clujeanul a cucerit medalia de argint la categoria 56 de kilograme, după ce câștigat meciul din semifinală în fața lui Sebastian Boha de la CSM Timișoara, însă a fost învins de campionul Ștefan Dinu de la Dinamo București, anunță site-ul oficial al CS Universitatea Cluj.
„Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat, am reușit ce mi-am propus, dar sunt și foarte trist pentru că în această finală m-am accidentat și n-am mai putut continua, rămânând astfel doar cu medalia de argint. Vreau să le mulțumesc antrenorilor care s-au ocupat de pregătirea mea, Matiș Octavian și Hercz Iosif”, a spus vicecampionul național, Doghi Dorin.
În total, patru sportivi legitimați la secția de box a Clubului Sportiv Universitatea Cluj au participat la finala Campionatului Național de Box Seriori, care a avut loc săptămâna trecută la Iași. Baias Tomas s-a clasat la finalul competiției pe locul V la categoria 69 kg.
Sursa foto: u-cluj.ro