Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Două noi cazuri de infecție cu Covid-19 au fost înregistrate la Cluj. În total, în România sunt 277 de cazuri

Pe teritoriul României, au fost confirmate, până în 19 martie, la ora 13.00, 277 de cazuri de persoane infectate cu Covid – 19.

Potrivit informării Ministerului Sănătății, dintre cele 277 de persoane confirmate pozitiv, 25 au fost declarate vindecate și externate. 16 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire, astfel: 4 la Suceava, 3 la București, 2 la Cluj, 2 la Bistrița-Năsăud, 2 la Covasna și câte unul la Iași, Dolj, Ilfov și Constanța.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 19 ani și 67 de ani.

Starea generală de sănătate a pacienților este bună. La ATI, în acest moment sunt internați 6 pacienți, din care unul în stare gravă la Craiova, acest pacient având boli pre-existente.

Potrivit rapărtării valabilă pentru astăzi, la ora 13.00, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.822 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul. Alte 33.709 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973 de teste. Dintre acestea, 4.696 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu Covid-19.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.482 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.427 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

 

X
X
X