Două unități medicale din Cluj vor beneficia de dotări din fonduri europene pentru aparate și echipamente de protecție necesare în lupta cu noul coronavirus.
Este vorba de Spitalul de Boli Infecțioase și la Institutul Inimii, unde o parte dintre dotări au ajuns deja.
Restul aparatelor și echipamentelor sunt în curs de achiziționare.
Consiliul Județean Cluj a alocat fonduri din bugetul propriu pentru cumpărarea aparatelor, care includ și pe cele de testare și diagnosticare Covid-19, dar și a echipamentelor de care a fost nevoie urgentă, urmând să își recupereze banii de la Uniunea Europeană, în baza proiectelor aflat în derulare.
Valoarea totală a investiției este de peste 35 de milioane de lei.