FOTO | În Norvegia a fost inaugurat primul restaurant subacvatic din Europa

Primul restaurant subacvatic din Europa, „Under”, a fost inaugurat în sudul Norvegiei și, până în prezent, au fost făcute peste 7.000 de rezervări.

Potrivit Reuters, preluat de Mediafax, clădirea a fost realizată de firma de arhitectură Snoehetta, care și-a mai pus amprenta pe Opera din Oslo și pe muzeul dedicat atacurilor de la 11 septembrie 2001 din New York.

Condițiile de la intrarea în restaurant, al cărui nume înseamnă „uimire” sau „mirare” în limba norvegiană, sunt similare cu cele ale unei saune. Restaurantul are o secțiune superioară, alcătuită din scânduri de lemn, și o zonă a meselor, care poate găzdui 40 de persoane, aflată la nivel subacvatic, unde există și un perete din sticlă. Cele două zone sunt conectate prin intermediul unei scări de opt metri.

„Under” este amenajat astfel încât să nu existe prea multe reflecții pe sticlă, permițând, pe timpul zilei, o lumină naturală filtrată de culoarea verde a Mării Nordului.

O masă completă, care cuprinde 18 feluri de mâncare și include băuturi, poate costa până la 3.700 de coroane norvegiene, echivalentul a 340 de dolari. Mâncărurile sunt cu specific local și conțin fructe de mare.

Primele vizite cu plată vor fi disponibile de la începutul lunii aprilie, restaurantul fiind deschis în prezent doar pentru rudele și prietenii proprietarilor.

La nivel mondial, există doar câteva restaurante subacvatice, majoritatea în zone tropicale, precum Insulele Maldives din Oceanul Indian.

Sursa foto: Facebook/Under