Podul N, de la ieșirea din Cluj spre Florești, podul Porțelanului, care face legătura între cartierul Iris și zona Clujana, respectiv podul Hingherilor, de pe strada Fabricii, vor intra în reparații.

La podul Hingherilor, lucrările au demarat anul trecut, la partea de susținere, anul acesta urmând să se finalizeze și modernizarea părții superioare. Lucrările vor trece anul acesta în partea superioară. În condițiile în care termenul contractual este de 16 luni, proiectul urmează să fie realizat până la finalul anului, potrivit estimărilor Primăriei clujene.
Și în ceea ce privește Podul N și cel de peste Nadăș, intervențiile sunt stringente, cred mai mulți clujeni.
„Eu sunt aici, în Cluj, din anii ’70, dar podul ăsta este destul de vechi și niciodată nu a mai avut nicio reparație, pur și simplu este așa din fabrică, din matriță, cred. Ca și aspect, toate podurile, pasarelele trebuie să arate frumos. Când te duci, să ai o imagine clară, frumoasă, mai ales că este la intrarea în oraș”, spune un bărbat aflat în trecere pe lângă podul N.
„Deja pică tencuiala, tot timpul plouă de pe pod, încât uneori abia treci pe sub el. Deci trebuie ceva reparații”, adaugă un al trecător.
„Celălalt (podul Porțelanului, n.red.) este și mai urgent să se facă, pentru că este foarte îngust”, spune un alt clujean.
În cazul cel mai fericit, atât modernizarea podului de pe Fabricii, cât și reparația celor de la nodul N, respectiv de pe strada Porțelanului, ar putea fi gata până la finalul anului.
„Discutăm, o dată, de podul Porțelanului. Aici avem o licitație finalizată. Cei de la gaz au trebuit să mute o conductă, urmează să își mute rețelele și cei de la Electrica, după care vom putea da ordinul de începere a lucrărilor pentru construcția efectivă a podului. Conform contractului, dacă cei de la Electrica își mută toate conductele până la sfârșitul lunii martie, atunci sunt șanse ca lucrările să fie gata în anul acesta”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea.
Valoarea totală a investiției la podul Porțelanului este de peste 7 milioane de lei. Durata de execuție este de 12 luni, dar proiectantul estimează că lucrările vor putea fi finalizate mai repede, a adăugat Tarcea.
În privința Podului N, firma Diferit a depus o ofertă pentru realizarea lucrărilor până la finalul lunii februarie, urmând să fie adjudecată licitația.

Termenul de execuție este de 9 luni, iar valoarea estimată a contractului de peste 1 milion de lei.
Alte două poduri, Garibaldi și Locomotivei sunt vizate de reparații. La primul dintre acestea, demararea lucrărilor este întârziată de lipsa unui aviz de la Apele Române, în timp ce la Podul Locomotivei sunt necesare mai multe informații tehnice din partea CFR.
Text și foto: Ovidiu Cornea