Fundația Universității Babeș-Bolyai se implică în sprijinirea comunității în criza cauzată de noul coronavirus. 100 de combinezoane, precum și 2.000 de viziere achiziționate de la producători români au ajuns, astfel, în mai multe unități medicale din Cluj.
Organizația strânge fonduri și pentru a sprijini 16 familii în care trăiesc 45 de copii și care, în această perioadă dificilă, se luptă pentru a supraviețui.
De asemenea, membrii fundației UBB pregătesc un proiect prin care să vină în sprijinul elevilor din mediul rural cu tablete, pentru ca aceștia să aibă acces la materiale educative.
Sursa foto: https://www.facebook.com/fundatiaubb/