Actorul american Johnny Depp a ajuns la o înțelegere cu două foste gărzi de corp care l-au dat în judecată pentru rele tratamente, expunerea la „substanțe ilegale” și neplata salariilor.
Eugene Arreola și Miguel Sanchez l-au dat în judecată pe actor în mai 2018, la o instanță din California. Cei doi au spus că, în perioada în care i-au fost gărzi de corp, din aprilie 2016 și până în ianuarie 2018, au fost plătiți prost, au fost privați de hrană și nu li s-au respectat pauzele în programul de lucru. În plus, au fost martori ai comportamentului nepotrivit al lui Johnny Depp, în mai multe rânduri, în cluburi de noapte și în momente în care acesta consuma droguri, informează Mediafax.
Unul dintre cei doi a spus și că a fost nevoit să aibă grijă de cei doi copii ai lui Johnny Depp, Lily-Rose și Jack, pe care îi are cu actrița Vanessa Paradis.
Cei doi bărbați i-au cerut actorului despăgubiri, iar suma nu a fost făcută publică. Nici termenii înțelegerii nu au fost făcuți publici.
Johnny Depp este considerat unul dintre cei mai importanţi actori din generaţia sa, alături de George Clooney şi Brad Pitt. Artist versatil şi extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simţit în largul lui atât în producţiile hollywoodiene – mai ales în franciza „Piraţii din Caraibe”, „Chocolat”, „Donnie Brasco” -, cât şi în producţii independente, precum „Jurnalul unui iubitor de rom”, dar şi în colaborările sale cinematografice cu regizorul american Tim Burton – „Edward Mâini-de-foarfece”, „Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow”, „Mireasa moartă/ Corpse Bride”, „Alice în Ţara Minunilor” şi „Umbre întunecate/ Dark Shadows”.
Deşi a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, Depp nu a reuşit până în prezent să obţină nicio distincţie din partea Academiei Americane de Film. Totuşi, a fost premiat cu un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din „Sweeney Todd – Bărbierul diabolic din Fleet Street”, în 2008.
Sursa foto: imbd.com