Turdenii au la dispoziție, din această săptămână, o linie telefonică gratuită unde pot primi informații referitoare la noul coronavirus.

Locuitorii orașului pot apela numărul 0800800487.
„Programul de funcționare al liniei TelVerde este zilnic, între orele 08.00 și 18.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă”, potrivit Primăriei Turda.
În cazul unor probleme de sănătate sau dacă suspectează că sunt infectați, turdenii trebuie să sune la numărul de urgență 112 sau să își contacteze medicul de familie.


