Peste două milioane de comprimate de Hidroxiclorochină (Plaquenil), medicament folosit în tratamentul unor afecțiuni reumatice, dermatologice sau al malariei, dar care poate fi utilizat și în caz de Covid-19, urmează să fie produse în România din această săptămână, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la un post de televiziune.
El a precizat că s-au importat 500 de kilograme de materie primă în acest sens. Ministrul Sănătății a precizat că în următoarele săptămâni vor fi produse în România și primele ventilatoare. Până atunci, țara noastră importă astfel de echipamente de pe piața europeană, dar și din Asia, a menționat Nelu Tătaru.
În ceea ce privește Hidroxiclorochina, Societatea Română de Reumatologie, Comisia de Reumatologie a Ministerului Sănătăţii, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Liga Română Contra Reumatismului și Asociaţia ART au adresat un memoriu Ministerului Sănătăţii, pentru a include de urgenţă în lista unităţilor sanitare la care va fi distribuită o donaţie de 18.000 de cutii cu Plaquenil și Secţia de Reumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj. Donația este făcută de o companie farmaceutică și cuprinde mai multe instituții medicale din țară, printre care Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca și secția Medicală 1 a Spitalului Județean de Urgență Cluj.
Informaţii privind medicamentul HIDROXICLOROCHINA (PLAQUENIL)
HIDROXICLOROCHINA (PLAQUENIL) este un medicament esenţial în tratamentul și prevenirea puseelor de boală în boli autoimune precum: lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă, artrita cronică juvenilă și alte colagenoze.
• Conform recomandărilor ferme ale Societatii Române de Reumatologie precum și ale organizaţiilor știintifice internaţionale: EULAR – Liga Europeană contra Reumatismului și ACR – Colegiul American de Reumatologie, întreruperea bruscă a medicaţiei remisive, incluzând HIDROXICLOROCHINA, poate conduce la pusee de activitate, complicaţii severe de boală și cresterea riscului de deces. Aceste riscuri sunt cu atât mai mari în conditiile epidemiologice actuale, pacienţii cu boli autoimune încadrându-se în categoria celor cu risc crescut de îmbolnăvire cu SARSCoV-2 și evolutie spre forme grave, cu potenţial letal.
• Pacienţii care sunt în tratament cu Hidroxiclorochină sunt rugaţi să se adreseze medicilor curanţi reumatologi. Li se vor elibera reteţe electronice pentru Plaquenil, pe care le vor depune la farmaciile la care se adresează de obicei. Acestea vor solicita Plaquenil de la distribuitori.
• Contactaţi medicii dumneavoastră curanţi pentru orice situaţie medicală sau legată
de medicaţie. Vor încerca să găsească soluţii.
Recomandările Spitalului Județean de Urgență Cluj pentru pacienții cu boli reumatice
Medicaţia imunosupresivă (de exemplu corticosteroizi, metotrexat, terapii biologice sau inhibitori de JAK) previne agravarea simptomatologiei bolilor reumatice, în cazul în care această medicaţie este întreruptă, poate să apară o înrăutăţire a simptomelor bolii. Vă sfătuim să nu opriţi și să nu reduceţi medicaţia antireumatică decât urmare recomandării medicului curant.
• În cazul în care aveţi programare la un control reumatologic de rutină, vă recomandăm să telefonaţi medicului curant (informatii de contact mai jos) ca să aflaţi dacă acest consult este esenţial, sau dacă poate fi amânat/ efectuat prin intermediul telefonului sau a altor mijloace media.
• Dacă aveţi următoarele simptome: febră sau tuse persistentă trebuie să vă adresaţi medicului de familie sau unui serviciu de boli infecţioase și ar putea fi nevoie să fiţi testat pentru COVID-19.
• În funcţie de rezultat, dacă testul a fost pozitiv pentru COVID-19, va trebui să întrerupeţi terapia biologică (la fel ca în cazul oricarei infecţii active); tratamentul antireumatic va putea fi reluat după vindecare. Vă rugăm să consultaţi medicul reumatolog pentru mai multe indicaţii.
• În caz de necesitate, de exemplu pentru febră, folosiţi Paracetamol (nu mai mult de 3000 mg pe zi) și evitati folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene în acest scop, în special Ibuprofen. În caz de dubiu trebuie să consultaţi medicul curant.
• Vă recomandăm să discutaţi cu medicul curant oportunitatea vaccinărilor, în special anti-gripală (pentru cei care nu sunt vaccinaţi).
• Pentru informaţii noi urmariti cu regularitate site-urile autorizate: Ministerul Sănătăţii, OMS, EULAR, SRR. Vom reveni cu informaţii noi de îndată ce acestea vor fi disponibile.
Date de contact Clinica de Reumatologie:
Informatii: 0264.591.942, interior 1681
Email: contact@reumatologiecluj.ro
Sursa foto: https://www.pfarma.ro/


