Mijlocașul Sebastian Chitoșcă a semnat cu Universitatea Cluj

Mijlocașul Sebastian Chitoșcă, în vârstă de 26 de ani, a semnat un contract cu Universitatea Cluj, valabil până în vară.

Jucătorul a jucat până acum la FC Botoșani, dar de-a lungul carierei a mai evoluat la Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Roman, FCSB, FC Voluntari și FC Brașov.

„Am venit la Universitatea Cluj cu încredere și entuziasm, e un pas înainte în cariera mea. Am ajuns la un club cu tradiție, pe care l-am întâlnit de multe ori în Liga 1. Sper din toată inima să fac o treabă bună alături de colegii mei, de staff și de conducere, iar la finalul acestui sezon să promovăm”, a declarat Sebastian Chitoșcă pentru site-ul oficial al echipei clujene.

Următoarea partidă a Universității Cluj este programată sâmbătă, de la ora 19.30, pe Cluj Arena, cu CS Mioveni.

Sursa foto: fcuniversitateacluj.ro