Modernizarea bulevardului 21 Decembrie va începe în această toamnă

Bulevardul 21 Decembrie, una dintre principalele artere ale orașului, intră în șantier din toamnă.

Atunci sunt planificate să înceapă lucrările de modernizare, care prevăd, printre altele, extinderea benzilor dedicate transportului în comun, precum și amenajarea unei piațete în fața bisericii Sfântul Petru.

„Benzile dedicate pentru transportul în comun vor fi extinse de la 3 metri la 4,5 metri, să putem avea și bandă dedicată pentru biciclete. De asemenea, iluminatul public va fi modernizate, cablurile aeriene vor fi introduse în subteran, trotuarele vor fi modernizate și va fi amplasat mobilier urban modern. Tot acolo vor fi și stații de încărcare pentru mașini și biciclete electrice”, spune directorul de dezvoltare al Primăriei Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean.

Trei firme s-au înscris la licitația lansată de Primărie pentru realizarea investiției.

Valoarea totală a proiectului este de peste 56 de milioane de lei, 98% din finanțare fiind asigurată din bani europeni.

Ovidiu Cornea

Sursa foto: planwerkcluj.org