Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

ONU a adoptat un acord privind refugiații. SUA și Ungaria au votat împotrivă

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat Compactul Global pentru Refugiați, ce vizează îmbunătățirea accesului la educație și servicii medicale pentru refugiați.

Filippo Grandi, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR), a salutat votul, afirmând că este pentru prima dată când majoritatea țărilor de pe glob au căzut de acord să ajute refugiații și țările care îi găzduiesc.

„Este o lume dificilă în care aceste grupuri sunt deseori stigmatizate, politizate și identificate ca amenințări”, a adăugat Grandi, citat de Mediafax.

Acordul nu stabilește vreun fel de sistem de cote de refugiați care să fie impus țărilor semnatare.

Singurele țări care au votat împotriva aprobării documentului sunt Statele Unite și Ungaria, informează agenția Dpa.

Spre deosebire de controversele stârnite de Compactul global privind migrația, adoptat recent la Marrakech, Maroc, acest document privind refugiații a atras mult mai puțină atenție.

Grandi a declarat că cele două acorduri, cel privind migrația, și cel referitor la refugiați, au fost concepute să se „consolideze reciproc” și a îndemnat țările membre ONU să sprijine compactul privind migrația, care urmează să fie votat miercuri de Adunarea Generale a ONU.

Sursa foto: Facebook/United Nations

X
X
X