Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Peste 1.400 de cadre didactice s-au înscris la examenul de titularizare. În Cluj sunt doar câteva zeci de posturi pe perioadă nedeterminată

Peste 1.400 de candidați s-au înscris la examenul de titularizare în județul Cluj.

Cei mai mulți dintre ei vor să ocupe posturi de educatori sau învățători, pentru care este și cea mai mare nevoie.

„Discutăm de posturi și posturi titularizabile, adică posturi pe perioadă nedeterminată sunt foarte puține, sunt doar câteva zeci. Sunt materii la care nu există niciun post, în care nici cu 10 dacă ai veni nu poți să prinzi un post titularizabil. Majoritatea sunt posturi pe perioadă determinată de un an. Cea mai mare bătălie este la învățători și educatori, dar acolo sunt și cele mai multe locuri”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus.

Proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice se desfășoară în data de 17 iulie, iar rezultatele vor fi afișate în 23 iulie. Pentru a se titulariza, respectiv pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția de la clasă. Iar pentru a deveni suplinitor, respectiv pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5, atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Ioana Pîrlea