Primăria negociază cumpărarea de apartamente cu 2, 3 și 4 camere pentru persoanele aflate în situații limită, care au nevoie de o locuință.

Autoritățile locale din Cluj-Napoca urmează să cumpere încă șase locuințe sociale de pe piața liberă.
Din cele 12 oferte de vânzare primite de Primărie în urma licitației care s-a încheiat în luna decembrie, doar jumătate au trecut de evaluarea tehnică.
Restul locuințelor propuse pentru vânzare necesitau investiții majore, astfel că s-a renunțat la achiziția lor.
În prezent, municipalitatea negociază cumpărarea celor șase apartamente eligible din punct de vedere tehnic și care au 2, 3 sau 4 camere, în Mănăștur, Mărăști, Zorilor, chiar și în Someșeni.
„Practic sunt în toate cartierele Clujului. Deocamdată suntem în faza de negociere a prețului, cu comisia de negociere care este formată din consilieri locali și aparatul primarului. Dacă ne înțelegem la preț, într-o lună de zile pot fi cumpărate. După ce se termină această procedură și terminăm negoecierile, vom lasna alta, pentru o nouă achiziție. Ne-am propus să cumpărăm 40 de locuințe”, a declarat pentru EBS Radio, viceprimarul Dan Tarcea.
Primăria clujeană a lansat în 2019 programul de achiziție de locuințe sociale de pe piața liberă, alocând în acest sens un buget de 2 milioane de euro. Un prim apartament, cu 4 camere, a fost cumpărat anul trecut.
Ovidiu Cornea


