Sănătatea Cluj țintește podiumul în Liga a 3-a, cu fotbaliști cu experiență în Liga 1

Mai mulți jucători care au evoluat pe prima scenă fotbalistică fac parte din lotul actual al echipei Sănătatea Cluj.

Printre aceștia se numără Ionuț Rada, Dan Matei, Raul Ciupe, Dan Roman și Cosmin Tilincă. Cu ajutorul jucătorilor cu experiență, echipa își propune să încheie sezonul pe locurile fruntașe din Liga a treia.

„Avem un nucleu fain și au ce învăța juniorii noștri și jucătorii mai tineri, reușim oarecum să îi ținem la un nivel. Obiectivul este locurile 1-3, deocamdată suntem pe locul 5, sper să reușim să ne atingem obiectivul”, a declarat, pentru EBS Radio, Aurelian Ghișa, președintele clubului.

Sănătatea Cluj a devenit celebră în fotbalul autohton după ce a reușit calificarea în optimile Cupei României în 2008. Virușii verzi s-au calificat anul trecut în faza șaisprezecimilor, unde au fost eliminați de vicecampioana Ligii 1, FCSB.

Ovidiu Cornea

Sursa foto: Facebook/Sănătatea Cluj

Ne poți asculta și aici: