Statul va finanța construirea drumului de legătură între autostradă și DN1 Cluj-Turda

Autostrada Transilvania va fi conectată cu DN1 Cluj-Turda în dreptul localității Tureni.

Drumul de legătură care va măsura aproximativ 5,7 kilometri a fost inclus în lista de priorități a Ministrului Transporturilor și va fi finanțat de la bugetul de stat.

În câteva luni ar urma să fie lansată licitația pentru proiectarea și execuția investiției, iar lucrările ar putea începe până în primăvara anului viitor.

„E vorba de conexiunea Clujului cu autostrada. Cei 5,7 kilometri vor avea un impact major pentru noi, deși pare puțin. Gândiți-vă ce înseamnă să excluzi Turda din orice traseu pe care îl ai spre Bucrești sau spre Târgu Mureș pentru că nu va mai trece prin Turda. Vei merge direct pe autostradă în oricare dintre cele două direcții și nu mai trebuie să vii până la Gilău să te urci pe autostradă și să faci tot traficul prin Florești ca să ajungi la Cluj, vei ajunge în 15 minute la Cluj-Napoca”, a declarat primarul Emil Boc.

De asemena, licitația pentru Centura Metropolitană a Clujului, cu o lungime de 38 de kilometri, care va face legătura dintre Gilău și centura Muncii – Apahida, urmează să fie lansată anul viitor.

Pentru ca proiectul să atragă întreaga finanțare europeană alocată până acum, de 150 de milioane de euro, lucrările trebuie finalizate până în decembrie 2023.

 

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: