Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Ultimul weekend cu hidrobiciclete pe lacurile din Cluj

Clujenii care doresc să se plimbe cu hidrobicicletele pe lacurile Chios și Gheorgheni o mai pot face doar în acest sfârșit de săptămână.

Vremea se răcește începând de săptămâna viitoare, așa încât Primăria municipiului Cluj-Napoca și Regia Autonomă a Domeniului Public vor retrage ambarcațiunile de pe lacurile Chios și Gheorgheni 1.

Astfel, începând de luni, 28 octombrie, canotajul intră în vacanță până anul viitor.

Anul acesta, bărcile au fost lăsate la apă în 13 aprilie, simultan pe ambele lacuri. A fost prima dată în ultimii zece ani când s-a putut naviga, în paralel, atât pe lacul Chios, cât și pe lacul Gheorgheni 1. În Parcul Central au fost puse la dispoziția publicului 26 de ambarcațiuni, iar pe lacul Gheorgheni 18.

„Gradul de utilizare a hidrobicicletelor a fost de aproximativ 66% pe lacul Chios și de aproximativ 33% în Gheorgheni. Bărcile vor reveni pe ambele lacuri în primăvara viitoare, imediat ce vremea ne va permite”, a spus Olimpiu Tescar, șeful formației „Agrement” din cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public.

În acest weekend se va putea naviga pe cele două lacuri de la ora 10.00 la 18.30.

 

 

X
X
X