O aeronavă de tip Boeing 737-800 ce opera un zbor pe ruta Cluj – Dublin a aterizat la Bratislava, pentru verificări suplimentare, la cererea comandantului.

Decizia comandatului a fost luată ca măsură de precauție, în urma activării unor senzori la bordul avionului, care au indicat o posibilă depresurizare a cabinei, informează Mediafax.
Echipajul a informat pasagerii cu privire la această situație și a activat măștile de oxigen conform procedurilor standard. Aeronava a aterizat în condiții normale pe Aeroportul Bratislava, în Slovacia, iar compania va pune la dispoziție o altă aeronavă cu echipaj care să preia pasagerii și să-i transporte către destinația lor. De asemenea, compania le asigură pasagerilor asistență mâncare și băuturi.
Situația nu a pus în niciun moment în pericol securitatea pasagerilor sau a echipajului, anunță reprezentanții companiei. Urmează ca imediat după finalizarea debarcării pasagerilor aeronava să fie supusă verificărilor tehnice.
Sursa foto: Facebook/Blue Air


