Vară în septembrie: vor fi 30 de grade în majoritatea regiunilor țării până sâmbătă

Vremea va fi caldă în următoarele zile, cu temperaturi care vor ajunge la 30 de grade Celsius, anunță meteorologii.

„Cel puțin până în prima zi de weekend, până sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă și caldă, chiar deosebit de caldă în partea de vest, de nord-vest, de nord, și în centrul țării, acolo unde temperaturile maxime vor urca până la valorile de 29 – 30 de grade Celsius. Vorbim de o vreme călduroasă, de vară. O vreme normală pentru această perioadă va fi doar în zona Litoralului, unde maximele vor urca la cel mult 23 – 24 de grade”, a declarat, pentru Mediafax, Alina Șerban, meteorolog în cadrul Admnistrației Naționale de Meteorologie (ANM).

De sâmbătă după-amiază însă, se va instala o masă de aer rece, de origine polară, în aproape toate regiunile țării, mai întâi în partea de nord-vest, apoi va traversa nordul și va ajunge în centru, adică în Crișana, Maramureș, Transilvania, și Nordul Moldovei.

„În aceste zone, temperaturile vor marca o scădere de la 29 la 22 de grade. Acest front va fi însoțit și de ploi, sub formă de averse. În schimb, în partea de sud, sud-est, vremea se va menține sâmbătă deosebit de caldă, adică maximele vor urca până la 30 de grade, iar pe litoral vor fi 24-25 de grade. Semnalele ar fi că de duminică, masa de aer rece, de origine polară, va determina o scădere în majoritatea regiunilor, iar maximele vor ajunge la 18 – 20 de grade. Este foarte probabil ca masa de aer rece să nu pătrundă foarte mult și în sudul țării”, mai explică Alina Șerban.

Potrivit meteorologului, masa de aer rece va persista până la jumătatea săptămânii viitoare.

Sursa foto: pixabay.com

Ne poți asculta și aici: