VIDEO | Tibi Ușeriu a fost scos din concursul Yukon Arctic Ultra după ce a suferit degerături la piciorul drept

Tibi Ușeriu a fost nevoit să se retragă din cursa Yukon Arctic Ultra, cea mai dură din Canada. Din nefericire, el a suferit degerături la degetele de la piciorul drept.

Ultramaratonistul Tiberiu Ușeriu s-a înscris în cursa de 700 de kilometri pentru a promova în întreaga lume proiectul Via Transilvanica, demarat anul trecut de Asociația Tășuleasa Social. Tibi Ușeriu a reușit să parcurgă 100 de kilometri în 24 de ore la temperaturi de -38 de grade Celsius, iar la a doua oprire, medicii care i-au făcut controlul de rutină l-au anunțat că trebuie să se retragă.

Astfel, Tibi a fost scos din cursă de către organizatori, care l-au transportat de urgență cu elicopterul la spital din Whitehorse, Canada. Pentru bistrițeanul care a câștigat de trei ori maratonul 6633 Artic Ultra, cursa Yukon Arctic Ultra s-a sfârșit.

Pe pagina de facebook a organizației Tășuleasa Social a fost publicată convorbirea telefonică, prin intermediul căreia Tiberiu Ușeriu anunța că nu va mai continua să alerge la Yukon Arctic Ultra.

Tibi la Yukon Arctic Ultra. Final.

Dragi susținători, Din păcate, acest telefon – așteptat cu sufletul la gură – ne-a adus vești foarte proaste: Tibi a suferit degetături la degetele piciorului drept. Organizatorii l-au scos din concurs și încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul.Sperăm că nu e atât de grav precum pare. Toate gândurile noastre bune merg acum spre Tibi.Din păcate, această cursă s-a oprit aici. Mulțumim din suflet pentru susținere!

Publicată de Tasuleasa Social pe Luni, 4 februarie 2019

Ne poți asculta și aici: