20.000 măști de protecție vor fi distribuite în spitalele din Cluj și în instituțiile implicate în prevenirea răspândirii Covid-19

20.000 de măști FFP2, obținute din surse publice și private, vor fi distribuite către unitățile medicale și alte instituții.

Potrivit prefectului de Cluj, Mircea Abrudean, transportul de măști a ajuns deja, iar acestea urmează să fie distribuite acolo unde este nevoie.

De asemenea, în ultimele 24 de ore a fost asigurat transportul pentru 9 clujeni, în condiții de izolare biologică, cu mijloace de transport SMURD, spre locurile de carantină sau către unitățile spitalicești.

Amenzi de 124.500 de lei, pentru nerespectarea dispozițiilor ordonanțelor militare

În ultimele 24 de ore, 758 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii Covid – 19 și pentru menținerea ordinii publice pe raza județului Cluj.

Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 658 de persoane, iar 34 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate din județ au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență.

Ca urmare a acțiunilor, au fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 124.500 de lei.

Au fost oferite informații medicale pentru 600 de apeluri venite din partea clujenilor, prin intermediul liniei telefonice dedicate Covid-19 (0364 430 030), de către cadre medicale asigurate prin Direcția de Sănătate Publică.

În acest moment, la nivelul județului Cluj sunt 507 persoane în carantină, 4.759 persoane se află în autoizolare la domiciliu, iar 142 de persoane au ieșit din carantină.

 

Sursa foto: pixabay.com

 

Ne poți asculta și aici: