70% din populația României ar urma să fie imunizată în primele șase luni de la debutul campaniei de vaccinare anti-Covid

Campania de vaccinare împotriva Covid-19 a început în România în a doua zi de Crăciun. Pentru a întrerupe transmiterea virusului și a putea să ne întoarcem la o viață normală este nevoie de imunizarea a 70% din populația țării.

Acest procent se va putea atinge în următoarele 6 luni, estimează coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță.

El a declarat că acesta ar fi nivelul la care consecinţele pandemiei sunt mult diminuate şi s-ar putea pune punct flagelului. Dr. Valeriu Gheorghiță a mai precizat că vaccinul are acoperire cu un nivel bun de protecţie și pentru noua tulpină de Covid-19, descoperită recent în Marea Britanie.

Medicul a precizat că imunizarea antigripală și cea anti-Covid trebuie făcute distanțat, la un interval de 28 de zile.

După ce se va încheia vaccinarea personalului medical și auxiliar din cele 10 spitale de primă linie, care a început în 27 decembrie, campania va continua cu angajații celorlalte unități medicale din țară și cu persoanele din centrele sociale, apoi cu populația aflată la risc și lucrătorii din domenii considerate esențiale. Populația generală va fi vaccinată în ultima etapă a campaniei.

 

Sursa foto: Prefectura Cluj

Ne poți asculta și aici: