Acordul MAI-BOR de Paști a fost modificat

Slujbele din Noaptea de Înviere vor fi oficiate fără prezența credincioșilor, care nu vor avea acces în interiorul, curtea sau în apropierea lăcașurilor de cult. Acest lucru este stipulat în noul acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă Română.

De asemenea, pâinea binecuvântată în formă de prescuri, stropită cu aghiasmă și vin, numită „Paști”, va fi distribuită la domiciliul enoriașilor din toate parohiile de către personalul clerical și de voluntari. Acest lucru se va întâmpla vineri și sâmbătă, în intervalul orar 08.00 – 17.00 și duminică, în prima zi de Paști, între orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credincioșilor.

„Sfânta Lumină sosită de la Ierusalim va fi distribuită în parohii de către personalul clerical și maximum cinci voluntari, sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 20.00. Astfel, clericii din fiecare parohie, ajutați de un număr de maximum 5 voluntari, cu echipament de protecție, mască și mănuși, în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paștilor sau a Sfintei Lumini respectând reglementările prevăzute în ordonanțele militare, având asupra lor cartea de identitate și ca semn distinctiv banderolă albă pe braț, precum și un ecuson cu data de identificare ștampilat de parohie”, a declarat ministrul de Interne, Marcel Vela.

El a precizat că pentru a primi Lumina Sfântă sau Paștile, credincioșii nu vor mai putea ieși în stradă, așa cum prevedea acordul inițial dintre Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă Română.

„Credincioșii vor primi, în Noaptea de Înviere, Paștile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră fără a ieși în stradă, iar în zona locuințelor multifamiliale, acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociația de Proprietari sau de chiriași, care va purta echipament de protecție, mască și mănuși”, a menționat ministrul Marcel Vela.

Spitalele în care nu există preot de caritate, centrele sociale și centrele de carantină vor primi Paști și Lumină Sfântă de la cadrele Ministerului de Interne aflate în misiune în Noaptea de Înviere.

Acordul dintre Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă Română a fost modificat la solicitarea expresă a președintelui Klaus Iohannis.

 

Ne poți asculta și aici: