Alec Bartos, primul artist la International Space University

Alec Bartos este primul artist care a studiat la International Space University (Strasbourg). El va fi ghidul nostru în lumea zborului cosmic și a astrofilateliei. Puneți-vă centurile de siguranță!

Alec Bartos alături de singurul cosmonaut român Dumitru-Dorin Prunariu

 

Anca: Ești un mafiot al spațiului sau nu?

Alec: Da. Absolvenții de la International Space University, se numesc, neoficial, Space Mafia. Este o relație intre toți cei care absolvesc masterul sau programul mai scurt de studii spațiale și care încearcă să țină legătură indiferent de colțul lumii de unde sunt sau universul de unde vin. Odată ce ai absolvit această facultate, ții legătura cu ceilalți, așa că ne ne spunem mafie.

Anca: E pe viață. Și faceți și acțiuni periculoase, dacă tot vorbim de mafie?

Alec: Zborul în cosmos este o acțiune periculoasă, așa că majoritatea celor care absolvesc această facultate bineînțeles că sunt cu adevărat pasionați de spatiu. Acesta este primul element care te face să ajungi acolo, ceea ce nu e deloc ușor, și bineînțeles că oamenii aceștia își doresc să zboare în spațiu, iar industria spațială e o activitate periculoasă indiferent dacă ești la sol, oferind ajutor în proiectele de zbor în cosmos, sau ești astronaut sau cosmonaut.

Anca: Ce ai făcut ca să devii bursier acolo?

Alec: În momentul în care am aplicat, am făcut-o la încurajarea prietenilor și a altora, auzisem de respectiva facultate, aveam deja microbul acesta al spațiului încă din copilărie, și mă întrebam dacă aș avea vreo șansă. Dar odată ce am început să-mi scriu CV-ul, mi-am dat seama că aveam ceva. Aveam o carte scrisă în domeniu, expoziții astrofilatelice în care luasem premiile cele mai mari posibile, aveam, bineînțeles, pasiunea aceasta de atâta timp și toate puse una lângă alta au făcut un CV serios. Așa că am avut marea surpriză să fiu acceptat, iar după aceea chiar să termin cu brio, desi am avut emoții, fiind singurul artist din istoria facultății. Nici până în ziua de astăzi nu cred că a mai fost altul. Majoritatea celor de acolo sunt din industrii conexe, aero, ingineri sau din STEM, Science Technology Engineering and Math, dar tendința pe plan mondial este de a introduce acel A, dintre E și M, adică Science Technology Engineering Art and Math. Și, în general, nu doar artele, ci științele umane sunt în ultima vreme mult mai acceptate și dorite în industria aero-spațială.

Anca: Ce a fost prima dată, filatelia sau spațiul?

Alec: Au venit deodată. Am o poză la grădiniță îmbrăcat în cosmonaut. Îmi rugasem părinții să-mi facă un costum de cosmonaut la grădiniță. Fotografia poartă acum semnătura a treizeci și ceva de cosmonauți și astronauți pe care i-am întâlnit personal, dintre cei cinci sute și ceva care au zburat în cosmos în istoria lumii. În 2011, când am făcut timbrele cu aniversarea cosmonautului român Dumitru Prunariu și aniversarea zborului Iuri Gagarin, se împlineau 50 de ani de la Iuri Gagarin și 30 de ani de la Dumitru Prunariu, și 30 de ani de activitate a navetei spațiale, practic în 2011 a fost ultima navetă spațială americană care a mai zburat și am realizat o emisiune de timbre pentru poșta română cu această grafică, și atunci, la aniversarea respectivă, cred că am avut revelația că pesemne în anii de grădiniță am văzut zborul lui Dumitru Prunariu la televizor. Perioadele coincid.

Anca: Dar cum a început povestea cu timbrele?

Alec: Tot de pe la aceeași vârstă, 7 ani, am început să colecționez și timbre. Inițial am colecționat artă și spațiu, dar după un an de zile m-am axat exclusiv pe timbre cu Cosmos. În facultate aveam deja toate timbrele cu cosmos emise de țările care au activitate spațială.

Anca: Și mai este cartea ta care a rămas cu titlu în engleză, “Soviet&Russian Space Support Ship Cover and Cachets”. Pe românește, este o carte care se ocupă de istoria vapoarelor de urmărire și comunicații cu navele și stațiile spațiale din fostul URSS. E o muncă de detectiv, asta chiar pare ruptă din filmele de acțiune.

Alec: Absolut. Și pornită tot din pasiune. Cartea a început cu faptul că m-a contactat co-autorul, care este american. Este publicată în Statele Unite în regim privat, subiectul fiind pentru un public foarte nișat. Este despre istoria astronauticii și astrofilatelie. Practic, astrofilatelia este studiul documentelor poștale legate de zborul în Cosmos.

Anca: Asta nu înseamnă neapărat un timbru cu o imagine din spațiu sau cu un cosmonaut, ci că ștampila de pe plic are de a face cu un eveniment din istoria astronauticii.

Alec: Marea confuzie pe care o fac mulți, lucru normal, pentru că nu se cunoaște subiectul, este între filatelia tematică și astrofilatelie. În filatelia tematică dezvolți o anumită temă, poți să colecționezi timbre cu fluturi și vorbești despre fluturi, faci o colecție pe tema fluturi. În filatelia competițională nu mai strângi timbre, ci strângi respectivele plicuri, în cazul astrofilateliei, pentru că în astrofilatelie plicurile sunt importante, nu timbrul, ștampilate, cum am spus, la locul și la data evenimentului. Dacă vorbim despre o navă americană lansată de la Kennedy Space Center, ștampila, data și locul, 16 iulie 1969, în cazul lansării lui Apolo 11, va documenta lansarea. Un plic ștampilat în Cosmos sau pe Lună va documenta momentul în care omul a ajuns pe Lună.

Anca: Ai spus plic ștampilat pe Lună?

Alec: Da, există plicuri ștampilate pe Lună, nu în cazul lui Apolo 11, dar  în următoarele misiuni au fost plicuri ștampilate pe Lună. Unul dintre astronauți a fost și un oficiant poștal, a ieșit pe sol cu un plic și l-a ștampilat. Amuzant este, în legătură cu primele plicuri ștampilate în Cosmos, primul a fost în 1969, că era foarte greu să pui ștampila, fiind în lipsa gravitației, în momentul care apeși pe orice, te împingi in orice, zbori în partea cealaltă. Din acest motiv, primele ștampile sunt foarte neclare. Asta este și o dovadă că sunt originale. Bineînțeles că, fiind atât de rare, au devenit subiect de contrafacere. Dar munca unui astrofilatelist este și să identifice și să facă studiu pentru alții: cum identifici o ștampilă într-adevăr zburată în Cosmos, cum identifici una care este falsă sau cum identifici o făcătură, respectiv un fals neoficial, adică folosirea acelei ștampile de către unii care au avut acces la ea și au folosit-o și la sol. Cum știi dacă ștampila respectivă a fost aplicată în Cosmos sau la sol? Aceasta este munca de detectiv a unui astrofilatelist, pe lângă partea de cercetare. Pentru că trebuie să ai cunoștințe de astronautică și cunoștinte de filatelie.

Plic astrofilatelic francat cu colița emisunii filatelice “Cosmos 2011”, grafica timbrului (coliței) și desenul de mâna fiind realizate de Alec Bartos

 

Anca: Pe care cum ți le faci? Ți le însușești într-o școală sau de unul singur?

Alec: Nu există școală de filatelie, nici măcar de istoria astronauticii. Nu se studiază nicăieri în cadru oficial. Eu chiar am căutat la un moment dat să fac o asemenea școală. Marea majoritate a istoricilor de astronautică sunt jurnaliști sau oameni pasionați, care scriu cărți și care fac partea de cercetare pe cont propriu. Mai sunt istorici, dar nu neapărat cu o pregătire în domeniul astronauticii, iar asta are o explicație foarte simplă. Îmi aduc aminte de regretatul profesor Tolyarenko, pe care am avut șansa să îl cunosc, a decedat când încă eram la International Space University. Dumnealui era o somitate, avea placă memorială pe clădire încă în timpul când era în viață. Îi cunoscuse pe toți cei care au fost implicați în industria spațială. Dacă vorbea de Gagarin, povestea cum a stat la o bere cu nevasta sa, dacă vorbea de Komarov, tăticul astronauticii, povestea cum s-a întâlnit cu el nu știu unde. Tolyarenko m-a luat de mână și m-a dus în biblioteca universității, care este una dintre cele mai mari biblioteci de specialitate de astronautică din Europa, cel puțin, și m-a întrebat: “Vrei să studiezi istoria zborului cosmic sovietic? Oare câte cărți de aici crezi că sunt scrise de un rus?”. Eu, ridicând din umeri, am zis “Pesemne, vreo cinci, șase.” “Una, restul sunt toate scrise de cercetători străini despre Rusia și despre zborul în cosmos al rușilor.” L-am întrebat de ce? Iar el mi-a răspuns tot cu o întrebare: “Păi, cine a lansat-o pe Laika în cosmos?” (n.red. Laika a fost primul cățel care a zburat în cosmos) Mi-am dat seama că se referea la agenția respectivă. Normal că rușii au lansat-o. Și ce face acum acea agenție? Continuă să lanseze oameni în Cosmos. Ei bine, câtă vreme agenția respectivă continuă să lanseze oameni în Cosmos, istoria respectivă va fi cumva controlată de ei, mai ales informațiile care ajung la public. Nu s-a terminat războiul, ca să putem spune cine a cîștigat. Lupta se duce în continuare. Bineînțeles că există o mult mai mare colaborare între ruși, americani și toate celelalte țări, dar interesele sunt diferite și este în continuare o competiție. S-a mutat cumva lupta din planul politic, militar, pentru că tot ce a însemnat cursa spațială, inclusiv rezultatul, care înseamnă omul pe Lună, ceea ce aniversăm noi acum, a fost urmarea unei curse. A fost o cursă militară în fond, nu a fost nici o parte de cercetare în Apolo 11. Ei se băteau cu rușii, cine să ajungă primii și să-și pună steagul acolo, arătându-și astfel superioritatea. Asta încercau și rușii la vremea respectivă, să ajungă pe Lună. Dar este un lucru pe care nu l-au recunoscut decât foarte târziu, și din păcate cu niște accidente foarte grave. Racheta lor purtătoare a misiunii care urma să ajungă pe Lună nu a reușit să se lanseze niciodată. Iar în momentul când americanii au pus deja piciorul acolo, nu mai avea sens competiția, așa că au negat tot timpul și au spus că ei și-au axat atenția pe zborul orbital în care într-adevăr au fost pionieri și au rămas și acum mari cunoscători. Dar există acum o competiție care se mută în sectorul economic. Se vorbește despre mineritul asteroizilor, de exploatarea altor corpuri cerești. Un asteroid cu metale rare, odată exploatat, indiferent că îl aduci pe Pământ și îl exploatezi aici, deși mult mai ușor ar fi undeva pe orbita Pământului sau pe orbita Lunii… un astfel de asteroid ar putea conține anumite metale rare în aceeași cantitate câtă a fost exploatată în toată istoria Pământului. Vă dați seama ce ar însemna asta pe bursa de prețuri a respectivelor materiale, care sunt folosite în toate industriile de high-tech. Acolo se duce acum competiția. Țin minte că, în 2015, președintele Obama a dat cumva liber companiilor private să intre pe sectorul acesta și să înceapă cercetarea și, în viitor, explorarea unor asteroizi în vedererea mineritului. Treaba asta este cumva la limita legalității. Iată un alt subiect foarte fierbinte, despre care nu prea citim în presă, decât cei care suntem în domeniu: dreptul spațial. Cine deține Pământul? A cui este Luna? Al cui este Cosmosul? Dacă eu sunt primul pe Lună și găsesc aur, este al meu?

Plic astrofilatelic zburat pe Luna la bordul Apollo 11, reținut în carantină alături de echipajul misiunii, cu autografele acestora

 

Anca: Care sunt cele mai mari pericole din Spațiu care ne pasc pe noi, pământenii? Asteroizii?

Alec: Da. Și, din punct de vedere oficial, nu există nici un fel de program viabil și valabil de a contracara o ciocnire cu un asteriod.

Există structuri ale americanilor și, pesemne și ale rușilor, de monitorizare a corpilor cerești mai mari de un metru, adică a tot ceea ce ar putea deveni periculos. Dar, de exemplu, asteroidul de la Chelyabinsk, din Rusia, a trecut nedetectat. Norocul a fost că respectivul asteroid a intrat într-un anumit unghi, un grad sau două grade mai abrupt, pentru că altfel ar fi putut să fie mult mai periculos și să distrugă orașul. În cazul respectiv a explodat în aer, iar suflul exploziei a spart geamuri, a rănit mai mulți oameni, dar, din fericire, nu a fost nici o victimă în stare gravă. Dar ce voiam să spun este că respectivul asteriod a trecut neobservat. În concluzie, cum spunea Dumitru Prunariu, întreaga planetă, văzută din Cosmos, nu are granițe, acolo nu contează de ce culoare ești, din ce țară, ce politică faci, în fața unui astfel de eveniment suntem egali. E suficient un meteorit de mărimea unei mașini, iar valul de șoc va ridica praf și va obtura lumina solară pentru nu știu cât timp. Iar soluțiile pe care le vedem în filme ca Armaghedon, de exemplu, sunt absolut fanteziste. Există proiecte, planuri, dar cea mai mare problemă este, bineînțeles, finanțarea și justificarea acestor finanțări, pentru că oamenii încă nu sunt conștienți de pericol și nu pricep de ce e necesar să fie investiți atâția bani în aceste proiecte. Chiar în timp ce vorbim noi acum ar putea cădea un asteroid care ar pune capăt discuției noastre.

Anca: Care e cea mai mare provocare pentru om, aflat mereu în încercarea de a cuceri Spațiul?

Alec: Suprinzător pentru mine a fost, în timp ce făceam medicină spațială, să văd cât de puține se cunosc totuși despre efectul lipsei gravitației în cosmos (de fapt, micro-gravitație) asupra organismului uman.

Anca: Ar putea omul să trăiască în Spațiu?

Alec: Exact asta este problema, suntem făcuți să fim în Cosmos sau nu? Pentru un drum până pe Marte, care ar dura aproximativ trei ani, organismul nu este pregătit. Și e greu să faci o asemenea pregătire. Se distrug oasele, faci osteoporoză, sunt afectați mușchii, ochii. E încă foarte mult de lucrat în domeniul acesta.

Anca: Până una alta, suntem acasă, pe Pământ, unde am și purtat această discuție cu Alec Bartos. Mulțumesc frumos.

 

Surse foto: Fb / Alec Bartos